Vechi Temple

      25 octombrie 2015

      Mic dejun, Ioan își dă testul și apoi plecăm spre Biyodo-in, un Monument al Umanității. Schimbăm trenul și așteptăm în cel nou să se facă timpul să plece. Un tânăr, încercând să țină prea multe obiecte în mână în timp ce intra în vagon, își pierde în spațiul îngust dintre stație și tren, coperta de la iPad. Imediat își depozitează telefonul și iPad-ul pe un scaun, dar își ia rucsacul și fuge să găsească un impiegat. Toți ceilalți din vagon sunt netulburați, nu este nimic neobișnuit să-ți lași lucrurile undeva aiurea. Noi, turiștii, suntem mult mai preocupați de lucrurile lui și începem să-l strigăm. Ne face o plecăciune și ne gesticulează că urmează să se întoarcă, să nu ne îngrijorăm….Nimeni nu are intenția să fure un telefon și un iPad care stau de izbeliște…Și mă gândesc pentru a doua oară de când suntem în Japonia că trebuie că în această țară ești în siguranță. Prima oară a fost când am văzut un porumbel dormind pe balustrada podului în mijlocul traficului. Împiegatul vine înarmat cu un fel de clește, dar nu poate prinde coperta. Tânărul își adună lucrurile și așteaptă pe peron ca trenul să plece și să-și poată recupera coperta.

Ca să intrăm în templu este coadă, iar după ce intrăm încă una și mulți oameni care stau pe margine fără să facă nimic. Hmmmm….curios! Vizităm grădina, admirăm  sistemul ingenios de schele care susțin crengile cireșilor, lacul în care se reflectă Pavilionul Phoenix, totul organizat, curat, așa cum trebuie să fie.

Pamfletul spune că templul a fost construit de Regent în 1052, reconstruind vila tatălui său, Michinaga. Iar în 1053 pentru a găzdui statuia Amitaba Tatagata a construit și pavilionul Phoenix după Palatul din Jodo, cel descris în scripturile budiste. Grădina este tot în stilul Jodo, de “peisaj împrumutat”, cu valuri de nisip, un pod drept și un pod arcuit. Mai sunt și alte obiecte din perioada Heian (800-1200 dH), un clopot, o pictură, o pereche de statui de phoenix și 52 de statui Unchu Kuyu Bosatsu (sfinți budiști) care plutesc pe nori și cântă la diferite instrumente muzicale. 26 sunt expuși în muzeul Hoshokan iar ceilalți îl însoțesc pe Amitaba în Pavilion. Din păcate nu îi putem vedea pe cei din urmă, pentru că biletele pentru Pavilion sunt pentru o oră la care plănuim să fim în altă parte (și aceasta explică de ce stăteau oamenii ăia degeaba, așteptau să le vină rândul să vadă pavilionul!)

Așa arată un phoenix!

      Muzeul este o clădire modernă care oferă, pe lângă expoziția în sine, și numeroase ecrane și computere pe care putem vedea aproape tot ceea ce ne-ar putea interesa din templul Biyodo-in. Urmărim cum au construit ușile vestice care să înlocuiască originalele cât timp acestea erau restaurate. Au o structură unică, o ramă pe care se aplică scânduri de pe amândouă părțile, fixate cu cuie metalice care se îngroapă în lemn și apoi sunt lăcuite cu vermillion (de data aceasta un roșu adevărat iar nu portocaliu). Ușa din stânga înfățișează soarele apunând în marea colorată în nuanțele orizontului, iar cea din dreapta un templu budist pe munte și în afara lui o femeie rugându-se cu fața spre apus.

 (le puteți vedea aici)

Mai departe încercăm să găsim Ujigama-jinja, despre care se crede că este cel mai vechi templu din Japonia. A fost construit pentru a păzi templul Biyodo-in de duhurile rele și este, evident, un Monument al Umanității. Trecem pe lângă multe ceainării, toate vânzând faimosul ceai prăjit, și mochi (ceva dulce), și înghețată făcută din ceai. 

Desenele arată cum sunt făcute mochi cu ceai verde și pastă de fasole dulce.

Diferite feluri de ceai, inclusiv vărsat sau de ovăz.

Nu e ceva neobișnuit să își plimbe cățelul în cărucior.

Templul este similar cu altele, dar are explicații pentru folosirea nisipului.

 Orașul Uji a rămas pe harta turistică națională și internațională datorită Poveștii din Genji, o capodoperă literară scrisă în secolul al XI-lea de o femeie, Murasaki-Shikibu. Ultimele zece capitole (din 54) se petrec în Uji și în timp, locurile despre care ea vorbește au ajuns să fie păstrate din cauza asta.

Și cred că această influență s-a extins și altor obiective, cum ar fi de exemplu podul. Pentru mine este un simplu pod, dar citesc pe plăcuță că acesta este de fapt o reconstrucție folosind materiale de înaltă calitate precum chiparosul japonez și au fost foarte atenți ca Giboshi, mânerele ornamentale sub formă de ceapă care protejează de apa de ploaie stâlpii de rezistență, să arate exact ca cei care au fost făcuți în 1636. Prima semnalare a podului Giboshi a fost făcută printr-un desen în secolul al XIV-lea în “Istoria Templului Ishiyama”.

Acum puteți să găsiți imaginea podului pe gurile de canal.

Ultimul lucru de pe lista noastră de astăzi este templul Daigo-ji, la o depărtare de câteva stații de metrou și 19 de autobuz.

Și el un Monument al Umanității, a fost construit în 874 de Shobo, un călugăr budist. Când a urcat pe muntele sacru Kasatori (sau Daigo), zeul local i-a apărut sub forma unui bătrân cu părul alb și i-a dăruit muntele și un izvor. În semn de mulțumire Shobo a sculptat două statui de Kannon și le-a dedicat vârfului muntelui.

În timp întregul munte a a juns să fie acoperit cu temple și clădiri, unele au ars, altele au fost reconstruite, altele au supraviețuit, la fel ca și Goju-no-to (pagoda cu cinci etaje) din 936. Pagoda a fost construită pentru a adăposti sufletul împăratului Daigo.

Aici se roagă pentru multe lucruri, inclusiv pace în lume.

Interiorul templului de deasupra.

Parte din templu, Sanboin a fost construit in 1115 și reconstruit de Toyotomi Hideoshi în 1598. Este un pavilion ai cărui pereți sunt acoperiți cu picturi de cireși sau de la Aoi matsuri (Festivalul Nalbei, unul din principalele trei festivale din Kyoto) și care are și o grădină interioară. Perspectiva forțată este la ea acasă, bonzai uriași erupând deasupra unei insule acoperite cu mușchi ce plutește pe o mare de valuri paralele de pietriș, conectate cu alte insule prin poduri de lemn. Noi rămânem aici să ne săturăm de priveliște.

Ne vedem data viitoare!