Căprioarele Narei

28 octombrie 2015

Ne hotărâm să vizităm Nara, din nou, pentru că Ioan nu a hrănit căprioarele acum patru ani. Un motiv suficient de bun? Oh, da!

După ce am schimbat câteva trenuri cu un timp minim de așteptare, am ajuns în Nara. Mergând spre templul Today-ji descoperim că este o expoziție specială cu lucrurile unui împărat, care au fost depozitate acum 1300 de ani. Ne hotărâm spontan să vedem expoziția, în ciuda cozii ce se răsucește de trei ori. 

Cât de puțin trebuie ca să faci un eveniment de proporție dacă obiectele sunt frumoase: o oglindă de bronz alb, cu spatele acoperit cu sidef și pietre prețioase, o lingură și cutia ei, o lăută și tot așa mai departe. Erau foarte mulți oameni, toți așteptând răbdători să le vină rândul să vadă exponatele. Era un om care avea o mulțime de hârtii cu însemnări și pe care le consulta din când în când și pe care completa mereu. 

Nu aveam voie să fotografiem, așa că singurele poze sunt ale fotografiilor lor, în speță „lăuta".

Ace de cupru sau argint, ce fuseseră aduse ca ofrandă, în speranța că își vor îmbunătăți abilitățile, flauturi făcute din piatră care arătau ca cele normale, făcute din bambus, o riglă deosebit de frumos decorată cu flori, păsări și figuri celeste, un ghem de ață…într-un fel obiecte obișnuite, am putea spune nedemne de o expoziție, dar spuneau atât de mult despre cei care le aduseseră, despre cei care le făcuseră, despre dragostea lor pentru o treabă bine făcută. După ce am admirat douăzeci de obiecte în aproape o oră, ne-am fi putut relaxa cu niște ceai, dar am alest altceva.

Sunt două grădini în apropierea templului, fiecare cu o priveliște ce îl conține. Una este gratis pentru străini, Yoshiken, cealaltă, Isuien, cere 1100 yeni de persoană (aceasta are și un muzeu, dar am uitat să îl vizităm). N-am putut să găsesc nici o diferență între ele. Amândouă aveau grădină de mușchi,

 o casă pentru servitul ceaiului,

 un lăcșor și tot așa.  

Ne bucurăm de spațiu și de liniște. Am putea să stăm mai mult, dar ziua e pe sfârșite și vrem să vizităm templul Today-ji.

L-am lăsat în mod special la sfârșitul zilei, ca să fie mai liber. Avem ceva mai mult loc să facem poze, să citim etichetele, nu trebuie să mergem cu fluxul. Știam că templul este cea mai mare structură din lume alcătuită din lemn, dar nu știam că a fost reconstruită prin 1700 doar la două treimi din dimensiunea originală. 

Așa arăta la început complexul, flancat de două pagode cu șapte etaje.

În spatele lui Buddha, pe stânga, se află o altă statuie, în dreptul căreia, tot pe stânga, este o coloană de metal, pe care stă un fluture.

Un „mic" fluture

Un personaj care luptă pentru mântuirea omenirii.

Detaliu de îmbinare a lemnului statuii de mai sus.

A fost făcut ca să-l găzduiască pe Vairocana Buddha („Buddha care strălucește prin lume precum soarele” sau întruchiparea conceptului budist de „gol”; structura masivă și strălucirea statuii reamintesc privitorilor că toată existența condiționată este deșartă și fără identitate permanentă).

Lumânările centrale sunt mai înalte decât un om.

Construit prin 750 dH din bronz placat cu aur, Daibutsu (un alt nume, înseamnă Marele Buddha) este așezat pe un pedestal acoperit cu petale de lotus de doi metri. Pe ele se află gravate sistemul care explică matricea lumii.

Aici se văd petalele de lotus, în spatele balustradei roșii, sub palma dreaptă și genunchiul stâng.

Jumătatea de sus conține un Tathāgata (Buddha care a trecut de toate fenomenele tranzitorii) care expune Dharma (pentru budiști, legea și ordinea cosmică), încadrat de unsprezece bodhisattvas (un termen care îi definește pe cei care, din milă pentru toate ființele, doresc și lucrează spre a deveni Buddha). În jumătatea de jos sunt douăzecișișase de linii cu imagini de Buddha și palate, iar sub ele sunt șapte petale de lotus, una întoarsă în sus, în care se găsește triada Sakyamuni (Buddha și ajutoarele sale din această lume, Manju-înțelepciunea și Fugen-exercițiul). Pe scurt, aceasta este reprezentarea pictorială a lumii religioase văzută de omul Sidharta Gautama Buddha când, după șase ani de austeritate, a devenit Buddha de necuprins.

Și bineînțeles că Ioan vrea să fie iluminat, din nou, ceea ce înseamnă că vrea să treacă prin acel spațiu de la baza unei coloane, despre care se spune că ar fi de dimensiunile narei statuii Daibutsu. Și pentru că Mihai nu a fost gata la timp ca să îi facă poză, Ioan a trecut de două ori (asta înseamnă că este iluminat de două ori sau exponențial?)

În fine a venit și timpul căprioarelor. Sunt vreo o mie și ceva de căprioare în Nara și sunt considerate mesageri ai zeilor (ca și vulpea Inari). Se poartă frumos, nu lovesc, nu dau cu coarnele, ci doar merg liniștite printre oameni și se apropie doar de cei care au biscuiți. Nu orice fel de biscuiți, ci unii special făcuți pentru ele, cu lucruri sănătoase pentru niște căprioare respectabile ce sunt. Ioan este foarte drăguț și împarte cu noi, să le hrănim împreună.

Ne luăm la revedere și ne întoarcem acasă. Ești gata să-ți iei rămas bun?

Un călugăr așteptând de pomană.