Țara Noastră

Bine ați venit!

Ce s-a întâmplat? Am clipit și am pierdut? Când au trecut șase săptămâni? Deși am trăit în fiecare zi, timpul a zburat, mutându-ne din casă în casă, de la o masă încărcată cu bunătăți tradiționale la o alta, de la o conversație la o altă discuție și tot așa.

În fiecare zi a fost sărbătoare!

Să ne întoarcem acasă a însemnat atât de multe lucruri. Dintr-o dată, o parte din oamenii de care ne-a fost dor erau cu noi, puteam să le povestim din aventurile noastre, lucruri care n-au ajuns pe blog, puteam să aflăm cum a fost viața lor, aceea de care aflam de obicei prin lungi conversații telefonice. Am fost sedentari,  pentru că ne-a plăcut mai mult să fim cu cei dragi decât să ne ducem să ne uităm la vreun monument. Nu spun că n-am vizitat, am făcut-o și pe asta, dar într-o mai mică măsură. Combinația stat, vorbit și mâncat (toată mâncarea aia pe care n-am mai gustat-o de cel puțin 14 luni) a condus la o creștere în greutate. Am putut să avem programe diferite, să călătorim independenți, să ne relaxăm de a fi mereu în postura de conducere și de a fi responsabili. A însemnat trecerea la o nouă viață, unde suntem cinci indivizi, iar nu un monolit.

Iată câteva din lucrurile pe care le-am făcut.

Aceasta este priveliștea din apartamentul din Sinaia, unde am zăcut pentru cinci zile, după o efemeră întâlnire cu familia la aeroport. A fost ca în filme, am ieșit din terminal cu hainele de pe noi și fiecare cu bagajul de mână, iar după câteva minute aveam haine și înălțăminte de iarnă, căciuli, mănuși, o mulțime de sacoșe cu mâncare gata făcută și o mașină care să ne transporte.

Deși am fi avut atât de multe lucruri de văzut și făcut în Sinaia, ne-am petrecut tot timpul în casă, dormind, mâncând, citind și lucrând pe computere. Tratamentul a avut efectul scontat, ne-am revenit, se simțea pe noi mai ales la cină, când vorbeam despre o eventuală carte, un film, titluri, cine ce face, termen limită și tot așa. Copiii erau activi, implicați în conversație, având opinii, sugestii, o atitudine atât de diferită de cea “de dinainte de călătorie”.

Majoratul Mariei a însemnat douăzeci și cinci de oameni (familia apropiată) înghesuiți într-o cameră cântând “La mulți ani!” Maria strălucea din cauza atenției!

Patru generații între 98 și 13 ani.

Crăciunul ăsta am avut tot și mai mult decât mi-am dorit în cel de anul trecut. Colinde, daruri, trei zile de sarmale, mămăligă, cârnați, fripturi, cozonaci și toate felurile de dulciuri.

Cele mai bune prăjituri!

Am plecat spre Craiova, unde avem rude amândoi, apoi am mers spre Cluj, să-mi văd una din cele mai bune prietene și să petrecem Revelionul. Dar ca să ajungem acolo am trecut prin Târgu Jiu, locul nașterii lui Brâncuși. I-am văzut lucrările în muzeele americane, i-am vizitat casa din Paris, era natural să le arătăm copiiilor complexul din țară. Dedicat soldaților ce și-au dat viața în primul război mondial Masa Tăcerii reprezintă momentul de dinaintea bătăliei, cu timpul scurgându-se prin cele douăsprezece scaune clepsidră; Aleea Scaunelor, sau a Apostolilor conduce spre Poarta Sărutului (sau a Reîntregirii Neamului) și trecând prin ea, într-o altă lume, spre Coloana fără de Sfârșit, simbolizând sacrificiul suprem.

Am fost cât pe ce să ne pierdem mințile și să vizităm Sarmizegetusa, dar timpul limitat și faptul că nu aveam un transport cu tracțiune pe patru roți, ne-a făcut să ne continuăm drumul prestabilit. Asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de dealuri și oițe.

Mânăstirea Lainici

Interior mânăstirea Lainici

Ciobanii de azi se sprijină în bâtă ca și strămoșii lor.

Anul Nou ne-a găsit în jurul mesei cu prietenii, cu vin fiert și artificii.

Noroc! 

Din nou pe drum, ne-am oprit în Sighișoara, la ceas și la biserica întărită, cu scara acoperită.

Îmi plac străzile astea pietruite

Zidurile au urechi și acoperișurile ochi!

Am stat ceva mai mult la sora mea în Câmpina, unde au venit și alți prieteni, șaptesprezece oameni într-o casă. Copiii, fericiți să fie cu verișorii lor, au făcut aproape câteva nopți albe, jucându-se jocuri, cântând, vorbind. Au încercat să schieze pentru prima oară în viața lor și deși experiența a fost plăcută, doar Ioan și-a dorit să o repete.

Treci la coadă!

Ai nevoie de un grătar profesionist!

Întotdeauna în mișcare, am ajuns la Iași pentru o zi, pentru a-i prezenta pe copii familiei mele din parte tatălui (până atunci i-au văzut doar în poze). Înainte de întâlnirea de la restaurant cu toată lumea unchiul meu ne-a făcut un tur al centrului.

Statuia lui Cuza

Biserica Sf. Trei Ierarhi, construită în 1639 de Vasile Lupu

Detaliu: fiecare rând este diferit, o adevărată dantelărie de piatră.

Palatul Culturii

București, capăt de linie. Am avut timp să înghesuim o a doua întâlnire cu prietenii și chiar să avem o reuniune cu foștii colegi de liceu ai lui Mihai (care o parte au fost colegii mei de generală).

Am crescut lângă Ateneul Român, făcându-mi temele cu fundal sonor de repetiție. În față este statuia lui Eminescu.

Am avut atât de multe lucruri de făcut înainte de plecare. Decizia Mariei de a veni să studieze în România ne-a pus într-un vârtej: ce-i trebuie pentru a-și da echivalarea de bacalaureat, ce hârtii trebuie să depunem în dosar, cei de la oficiu nu auziseră de copii care fac școala acasă, voiau documente oficiale din partea școlii. Am cumpărat cărți, manuale și sinteze pentru bac și am purtat mai multe discuții decât mi-aș fi dorit în legătură cu subiectul dacă acest drum este cel mai bun pentru ea.

Tocmai aceste discuții au fost motivul pentru care nu mi-am dat seama. Semnele erau acolo, proiecte secrete între bunicul și Ileana, o invitație oficială la restaurant “ca să putem vorbi în liniște”, față serioasă dar cu ochii zâmbind cu anticipație... nici nu mi-a dat prin cap, dar ultimul meu gând înainte de a intra în acea cameră a fost că ar trebui să-mi aranjez eșarfa ca să stea bine și....SURPRIZĂ! Familiile noastre în păr, adunate pentru a ne sărbătorii pe noi, călătoria, realizarea noastră. Am primit și diplome de grozavi!

Uitându-ne în urmă nu pare că am făcut ceva deosebit. Am trăit în fiecare zi, făcând lucruri obișnuite, doar că în alte împrejurimi. Dar cum toate lucrurile se balansează, ei au fost cei care s-au îngrijorat când aflau de cutremure, inundații sau revolte, în funcție de unde ne aflam. Gândindu-mă că ei sunt cei care ne-au spus că lumea nici nu visează la astfel de lucruri, darmite să le mai și pună în practică, ei sunt cei care ar trebui să primească un premiu, pentru că și-au pus mintea cu noi! Mulțumim!

Sfârșit.

De-adevăratelea, de aici ne-am dus acasă, locul cel mai frumos de pe pământ. Nu glumesc! Ne-a luat doar trei zile...îți spun mai multe data viitoare. Până atunci...

La revedere!