E liniște în casa noastră acum. E liniște în acest minut și a fost și pentru ultimele zile. De acum în trei săptămâni noi vom fi în trei paturi într-un motel, primul din sutele de nopți departe de casă. Este și pace și răbdare. Suntem pregătiți de mult timp, dar acum mai mult decât oricând, suntem gata.
Cel mai greu moment în toți acești ani a fost momentul luării deciziei. Și, privind înapoi, n-a fost chiar atât de greu. Uneori a fost greu să așteptăm, dar am reușit. Ca și viitorii părinți de-a lungul sarcinii, ai nevoie de timp să fii gata pentru acest bebeluș.
Unii ar putea crede că ne schimbăm dramatic viața și că mergem într-o aventură ce nu se întâmplă decât o dată în viață. Și dacă nu o ducem la bun sfârșit? Dacă n-o să reușim?
Cum să definim nereușita? Ne-am întrebat într-o zi la masa de prânz și am primit diferite răspunsuri. Copiii erau foarte specifici: dacă nu mergem peste tot pe unde ne-am propus, dacă nu rezistăm
cât ne-am propus, dacă nu ajungem în România în decembrie 2012 și tot așa. Din punct de vedere științific insuccesul este la fel de important ca și succesul. Poate că primul pas în a defini nereușita ar fi clarificarea termenului de reușită. Hai să facem asta. Din nou copiii ne-au dat răspunsurile lor. Maria: „să scriu un eseu bun pentru colegiu”, iar ceilalți copii au zis și ei ceva caraghios. Eu am spus: „Să plecăm”. Soția mea a răspuns: „Am plecat de mult timp, cu gândul sigur am plecat!” Ne-am împotmolit. Cum poți să definești reușita dacă nu ai un țel? Când am început să plănuim toate astea am avut un țel, cred că am avut, dar acum nu mai e așa de clar. Vrem să plecăm și să vedem lumea. Dar lumea este prea mare și cel mult am putea-o privi în fugă. N-avem o tematică. Am tot discutat în ultimele 30 de luni despre posibile tematici. Am fi putut să avem o listă „înainte să murim”. N-am făcut asta. Atunci de ce mergem? „Să vedem lumea înainte să distrugă toți copacii!” Ileana, viitoarea noastră vedetă rock, l-a citat pe Bon Jovi: „Am să trăiesc cât sunt viu, am să dorm când voi fi mort”. Personal, uitându-mă cum am evoluat de când am început, sunt fericit. Dacă ne-am dorit o călătorie ca aceasta pentru a ne deschide mințile și pentru a ne pregăti pentru orice ar putea să vină, am reușit. Am vrut să ne apropiem și să fim strâns legați, am reușit și asta. Am vrut un proiect de suflet? Îl avem. Am vrut să îi ajutăm pe copiii să se maturizeze puțin și să îi facem să se simtă speciali? Să nu intrăm în amănunte. La sfârșit nu e vorba de reușită sau nereușită, ci doar ne trăim viața. Și aici n-am dat greș, deja am reușit. Privind așa, chiar n-avem nici o presiune și se explică cum de suntem atât de liniștiți.
Am început acest proiect pentru că am vrut să călătorim, știm că și alți oameni au făcut-o și — dacă ei au reușit — cu siguranță și noi putem. De fapt n-am întâlnit nici una din aceste familii care au mers în jurul lumii. În Galapagos am întâlnit pe cineva care a fost în jurul lumii în trei săptămâni, făcând patru sau cinci opriri escale. „Era mai ieftin în felul acesta”. Nu am întâlnit pe nimeni care să fi făcut un tur al lumii așa cum plănuim noi. Și totuși am început aceasta pentru că știm că și alții au făcut-o, le-am citit blogurile, am schimbat câteva email-uri. Toți cei cu care am vorbit au fost entuziasmați de ceea ce vrem să facem. Dar e oare ceva special?
Îi admir pe cei care fac lucruri pe care eu n-aș putea să le fac niciodată. De exemplu să-și economisească tot anul vacanța și să-și petreacă toate cele trei săptămâni stând în pijama și uitându-se la toate înregistrările de pe DVR. Eu n-aș putea să fac asta, trebuie să plec și la fel și restul familiei. Chiar înainte să împlinesc patruzeci de ani am fost luminat de o întâmplare. Vorbeam cu un prieten despre viitoarea noastră vacanță în Peru când am spus foarte fericit „Mergem la Machu Picchu de ziua Ilenei de patruzeci de ani!”. Răspunsul lui m-a dat pe spate: „Ce-i aia Machu Picchu?” Eu am vrut dintotdeauna să merg acolo. Mi-am întâlnit viitoarea soție la 21 de ani și i-am mărturisit acest vis al meu. Și ea voia să meargă la Machu Picchu. N-am vorbit prea mult despre asta. Știam doar că o să ajungem cândva acolo. De-a lungul anilor am ajuns să gândesc că orice om din lumea asta vrea să meargă la Machu Picchu. Adică știam că sunt oameni care se chinuie să aibă apa sau mâncarea de toate zilele, dar restul lumii vrea să meargă la Machu Picchu. De fapt am greșit, unii oameni nici nu știu despre acest loc. Am învățat din această experiență așa că nu m-a luat prin surprindere când am aflat că nu toată lumea vrea să meargă în jurul lumii. Pentru mine asta este o altă dorință care a fost acolo dintotdeauna. Dar sunt totuși o mulțime de oameni care-și doresc și ei, dar care s-au resemnat că nu vor ajunge niciodată. Unii nu sunt siguri că sunt dotați pentru așa ceva. Probabil că toți se gândesc că prețurile sunt mult mai mari și încercările mai grele. E simplu. Și nu e chiar așa de scump cum cred (chiar așa, te gândești că va fi un milion de dolari?), dacă se merge cu rucsacul te poți încadra între 6 și 12 000, iar pentru o familie obișnuită puțin mai mult.
Imaginează-ți o lume în care e normal să călătorești pentru un an în jurul lumii. Profesioniști din toate câmpurile și-ar lua copiii din școli și ar călători pentru un an, la fel cum își iau copiii și-i duc la balet sau la tabăra de vară. Se presupune că toți părinții fac asta și chiar o fac. Singura problemă ar fi ce vârstă ar trebui să aibă copiii.
Îți anunți angajatorul cu vreo două luni înainte că vei pleca pe un an. Nici o problemă, slujba ta te așteaptă când te vei întoarce. Ți-ar plăti și o parte din salariu, doar că nu pot chiar acum. Îți dau totuși o lună gratis de asigurare medicală, dar pentru că nu ai nevoie, ți-o vor converti într-un an de asigurare de călătorie (și vor rămâne și cu niște bani!) Anunți oficiul poștal și toată poșta importantă va fi trimisă prietenului tău, iar poșta spam va fi returnată după ce a fost marcată „În jurul lumii” (în engleză RTW) iar cei care trimit spam vor respecta asta și te vor scuti pentru perioada respectivă. Guvernul îți trimite un abțibild special să-l pui în pașaport, spunând că mergi RTW. Toate țările vor onora acest abțibild și vor renunța să-ți ceară viza, pentru că mergând RTW nu ești terorist și nici nu cauți de lucru, așa că e clar că nu-ți trebuie viză.
Anunți școlile copiilor că îi vei duce în călătoria lor RTW. Îți trimit un card internațional de student și un link pentru reduceri. Pe website-ul școlii vor pune informațiile de călătorie și te vor anunța când un alt copil călătorește în aceeași zonă. Suni la compania telefonică și ei vor renunța la cheltuielile de roaming pe iPhone pentru un an și îți păstrează gratis numărul de acasă până te întorci. Suni la doctorul de familie și ea știe de ce imunizații ai nevoie, vor fi disponibile pentru tine în câteva zile (asta pentru că mai ai încă asigurare medicală care plătește pentru toate astea). American Airlines se ia la întrecere cu Delta pentru prețurile cele mai avantajoase de călătorie RTW cu finanțare pentru 36 de luni, la fel cum e când îți iei un televizor cu ecran mare. Cărțile tale de credit vor renunța la taxele pentru tranzacții în străinătate și din moment ce ai un scor bun (ți-ai plătit tot timpul datoriile la timp și în totalitate) nu îți vor cere plăți minime și nici dobândă pentru un an. Bineînțeles că vei profita de clauza din contractul de ipotecă pe casă și-ți vei suspenda plățile pentru un an, cât ești în jurul lumii. Îți returnezi mașina la locul de unde ai cumpărat-o și o vor conduce săptămânal până când te întorci. Vor avea mare grijă de ea și singura ta responsabilitate este să plătești pentru inspecția anuală și combustibil. S-ar putea să vrei să amâni remodelarea bucătăriei sau să schimbi modelul la parchet.
Deci ce mai e de făcut? Mai sunt câteva lucruri și Ileana le-a spus în postarea ei. Va trebui să ți un blog pentru a ajuta și alte familii și să le răspunzi la emailuri atunci când îți cer sfatul sau informații. Vei citi blogurile altora și vei învăța de la ei. Iar după ce te vei întoarce, vei continua să citești și să-ți amintești și re-trăiești din amintiri.
Asta nu e o fantasmă, ci chiar există o astfel de lume. Ca să devii parte din ea e nevoie doar de o simplă procesare mentală, de a trece o linie subțire prin care re-definești ce înseamnă normalul. Detaliile tehnice nu mai contează. Am urmărit-o pe Sarah și familia ei în anul în care au fost plecați și mi-a răspuns amabilă la emailuri. Chiar a și pus o postare pe blogul ei despre asta! Acum o urmăresc pe dna Blab și ea m-a ajutat să închiriez apartamentul din Kyoto în care locuia. Când a plecat de acolo mi-a scris: „E rândul vostru acum!” iar eu am răspuns „Da, e rândul nostru!”
Tu ai putea să fii următorul. Băncile, angajatorii, școlile și guvernele pot să înceapă să te ajute când vor dori, dar cui îi pasă de ele?
Cel mai greu moment în toți acești ani a fost momentul luării deciziei. Și, privind înapoi, n-a fost chiar atât de greu. Uneori a fost greu să așteptăm, dar am reușit. Ca și viitorii părinți de-a lungul sarcinii, ai nevoie de timp să fii gata pentru acest bebeluș.
Unii ar putea crede că ne schimbăm dramatic viața și că mergem într-o aventură ce nu se întâmplă decât o dată în viață. Și dacă nu o ducem la bun sfârșit? Dacă n-o să reușim?
Cum să definim nereușita? Ne-am întrebat într-o zi la masa de prânz și am primit diferite răspunsuri. Copiii erau foarte specifici: dacă nu mergem peste tot pe unde ne-am propus, dacă nu rezistăm
cât ne-am propus, dacă nu ajungem în România în decembrie 2012 și tot așa. Din punct de vedere științific insuccesul este la fel de important ca și succesul. Poate că primul pas în a defini nereușita ar fi clarificarea termenului de reușită. Hai să facem asta. Din nou copiii ne-au dat răspunsurile lor. Maria: „să scriu un eseu bun pentru colegiu”, iar ceilalți copii au zis și ei ceva caraghios. Eu am spus: „Să plecăm”. Soția mea a răspuns: „Am plecat de mult timp, cu gândul sigur am plecat!” Ne-am împotmolit. Cum poți să definești reușita dacă nu ai un țel? Când am început să plănuim toate astea am avut un țel, cred că am avut, dar acum nu mai e așa de clar. Vrem să plecăm și să vedem lumea. Dar lumea este prea mare și cel mult am putea-o privi în fugă. N-avem o tematică. Am tot discutat în ultimele 30 de luni despre posibile tematici. Am fi putut să avem o listă „înainte să murim”. N-am făcut asta. Atunci de ce mergem? „Să vedem lumea înainte să distrugă toți copacii!” Ileana, viitoarea noastră vedetă rock, l-a citat pe Bon Jovi: „Am să trăiesc cât sunt viu, am să dorm când voi fi mort”. Personal, uitându-mă cum am evoluat de când am început, sunt fericit. Dacă ne-am dorit o călătorie ca aceasta pentru a ne deschide mințile și pentru a ne pregăti pentru orice ar putea să vină, am reușit. Am vrut să ne apropiem și să fim strâns legați, am reușit și asta. Am vrut un proiect de suflet? Îl avem. Am vrut să îi ajutăm pe copiii să se maturizeze puțin și să îi facem să se simtă speciali? Să nu intrăm în amănunte. La sfârșit nu e vorba de reușită sau nereușită, ci doar ne trăim viața. Și aici n-am dat greș, deja am reușit. Privind așa, chiar n-avem nici o presiune și se explică cum de suntem atât de liniștiți.
Am început acest proiect pentru că am vrut să călătorim, știm că și alți oameni au făcut-o și — dacă ei au reușit — cu siguranță și noi putem. De fapt n-am întâlnit nici una din aceste familii care au mers în jurul lumii. În Galapagos am întâlnit pe cineva care a fost în jurul lumii în trei săptămâni, făcând patru sau cinci opriri escale. „Era mai ieftin în felul acesta”. Nu am întâlnit pe nimeni care să fi făcut un tur al lumii așa cum plănuim noi. Și totuși am început aceasta pentru că știm că și alții au făcut-o, le-am citit blogurile, am schimbat câteva email-uri. Toți cei cu care am vorbit au fost entuziasmați de ceea ce vrem să facem. Dar e oare ceva special?
Îi admir pe cei care fac lucruri pe care eu n-aș putea să le fac niciodată. De exemplu să-și economisească tot anul vacanța și să-și petreacă toate cele trei săptămâni stând în pijama și uitându-se la toate înregistrările de pe DVR. Eu n-aș putea să fac asta, trebuie să plec și la fel și restul familiei. Chiar înainte să împlinesc patruzeci de ani am fost luminat de o întâmplare. Vorbeam cu un prieten despre viitoarea noastră vacanță în Peru când am spus foarte fericit „Mergem la Machu Picchu de ziua Ilenei de patruzeci de ani!”. Răspunsul lui m-a dat pe spate: „Ce-i aia Machu Picchu?” Eu am vrut dintotdeauna să merg acolo. Mi-am întâlnit viitoarea soție la 21 de ani și i-am mărturisit acest vis al meu. Și ea voia să meargă la Machu Picchu. N-am vorbit prea mult despre asta. Știam doar că o să ajungem cândva acolo. De-a lungul anilor am ajuns să gândesc că orice om din lumea asta vrea să meargă la Machu Picchu. Adică știam că sunt oameni care se chinuie să aibă apa sau mâncarea de toate zilele, dar restul lumii vrea să meargă la Machu Picchu. De fapt am greșit, unii oameni nici nu știu despre acest loc. Am învățat din această experiență așa că nu m-a luat prin surprindere când am aflat că nu toată lumea vrea să meargă în jurul lumii. Pentru mine asta este o altă dorință care a fost acolo dintotdeauna. Dar sunt totuși o mulțime de oameni care-și doresc și ei, dar care s-au resemnat că nu vor ajunge niciodată. Unii nu sunt siguri că sunt dotați pentru așa ceva. Probabil că toți se gândesc că prețurile sunt mult mai mari și încercările mai grele. E simplu. Și nu e chiar așa de scump cum cred (chiar așa, te gândești că va fi un milion de dolari?), dacă se merge cu rucsacul te poți încadra între 6 și 12 000, iar pentru o familie obișnuită puțin mai mult.
Imaginează-ți o lume în care e normal să călătorești pentru un an în jurul lumii. Profesioniști din toate câmpurile și-ar lua copiii din școli și ar călători pentru un an, la fel cum își iau copiii și-i duc la balet sau la tabăra de vară. Se presupune că toți părinții fac asta și chiar o fac. Singura problemă ar fi ce vârstă ar trebui să aibă copiii.
Îți anunți angajatorul cu vreo două luni înainte că vei pleca pe un an. Nici o problemă, slujba ta te așteaptă când te vei întoarce. Ți-ar plăti și o parte din salariu, doar că nu pot chiar acum. Îți dau totuși o lună gratis de asigurare medicală, dar pentru că nu ai nevoie, ți-o vor converti într-un an de asigurare de călătorie (și vor rămâne și cu niște bani!) Anunți oficiul poștal și toată poșta importantă va fi trimisă prietenului tău, iar poșta spam va fi returnată după ce a fost marcată „În jurul lumii” (în engleză RTW) iar cei care trimit spam vor respecta asta și te vor scuti pentru perioada respectivă. Guvernul îți trimite un abțibild special să-l pui în pașaport, spunând că mergi RTW. Toate țările vor onora acest abțibild și vor renunța să-ți ceară viza, pentru că mergând RTW nu ești terorist și nici nu cauți de lucru, așa că e clar că nu-ți trebuie viză.
Anunți școlile copiilor că îi vei duce în călătoria lor RTW. Îți trimit un card internațional de student și un link pentru reduceri. Pe website-ul școlii vor pune informațiile de călătorie și te vor anunța când un alt copil călătorește în aceeași zonă. Suni la compania telefonică și ei vor renunța la cheltuielile de roaming pe iPhone pentru un an și îți păstrează gratis numărul de acasă până te întorci. Suni la doctorul de familie și ea știe de ce imunizații ai nevoie, vor fi disponibile pentru tine în câteva zile (asta pentru că mai ai încă asigurare medicală care plătește pentru toate astea). American Airlines se ia la întrecere cu Delta pentru prețurile cele mai avantajoase de călătorie RTW cu finanțare pentru 36 de luni, la fel cum e când îți iei un televizor cu ecran mare. Cărțile tale de credit vor renunța la taxele pentru tranzacții în străinătate și din moment ce ai un scor bun (ți-ai plătit tot timpul datoriile la timp și în totalitate) nu îți vor cere plăți minime și nici dobândă pentru un an. Bineînțeles că vei profita de clauza din contractul de ipotecă pe casă și-ți vei suspenda plățile pentru un an, cât ești în jurul lumii. Îți returnezi mașina la locul de unde ai cumpărat-o și o vor conduce săptămânal până când te întorci. Vor avea mare grijă de ea și singura ta responsabilitate este să plătești pentru inspecția anuală și combustibil. S-ar putea să vrei să amâni remodelarea bucătăriei sau să schimbi modelul la parchet.
Deci ce mai e de făcut? Mai sunt câteva lucruri și Ileana le-a spus în postarea ei. Va trebui să ți un blog pentru a ajuta și alte familii și să le răspunzi la emailuri atunci când îți cer sfatul sau informații. Vei citi blogurile altora și vei învăța de la ei. Iar după ce te vei întoarce, vei continua să citești și să-ți amintești și re-trăiești din amintiri.
Asta nu e o fantasmă, ci chiar există o astfel de lume. Ca să devii parte din ea e nevoie doar de o simplă procesare mentală, de a trece o linie subțire prin care re-definești ce înseamnă normalul. Detaliile tehnice nu mai contează. Am urmărit-o pe Sarah și familia ei în anul în care au fost plecați și mi-a răspuns amabilă la emailuri. Chiar a și pus o postare pe blogul ei despre asta! Acum o urmăresc pe dna Blab și ea m-a ajutat să închiriez apartamentul din Kyoto în care locuia. Când a plecat de acolo mi-a scris: „E rândul vostru acum!” iar eu am răspuns „Da, e rândul nostru!”
Tu ai putea să fii următorul. Băncile, angajatorii, școlile și guvernele pot să înceapă să te ajute când vor dori, dar cui îi pasă de ele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu