Îmi place Facebook. Poate din aceleași motive ca majorității oamenilor. Îmi place pentru că aflu despre prieteni aflați departe, oameni care au dispărut pe partea cealaltă a lumii. Îmi place că pot să văd ce citește fata mea, ce muzică ascultă ceilalți, ce videoclipuri a descoperit nepotul meu și tot așa. Copiii prietenilor noștri și prietenii copiilor noștri împart desene caraghioase și teste stupide. Pot să recomand un articol din „The Economist” fără să trebuiască să trimit emailuri. Cu ușurință pot să aflu ce a făcut ieri Shakira…Dar cel mai mult îmi place că nu trebuie să lucrez la asta. Pot să mă uit în câteva minute pe deasupra la ceea ce au făcut sute de oameni și nu trebuie să șterg, sau să plac, sau să trimit vreun răspuns. Când ajung la capătul de jos al paginii, singur încarcă mai multe postări. Nimeni nu se așteaptă să am vreo reacție și nici ei nu trebuie să-mi dea mie socoteală.
De ce am trimis tone de mesaje, rugându-i pe prieteni să voteze pentru pagina noastră „Noi6 Around the World”? Avem un blog la http://noi6.blogspot.com. Astăzi s-au împlinit 700 de zile de când am scris primul post. Ileana a început acest blog la dejurîmprejur.blogspot.com . Tot nu știu cum o să ne folosim blogurile. Al Ilenei este în românește, pentru a le fi mai ușor membrilor familiilor noastre, celor care nu vorbesc engleza. Ei n-ar ști cum să folosească un „feed reader“, s-ar putea să nu-și aducă aminte să caute dacă sunt postări noi și cu siguranță ar fi încurcați de amestecul de engleză și română. Dar totul va fi conectat cu Facebook. Poate vom posta în fiecare zi sau în fiecare săptămână sau doar din când în când. În momentul de față încercăm să o luăm încet, deși am progresat destul de mult cu planurile noastre, totuși nu se întâmplă nimic, plecăm în 135 de zile. Pe de altă parte, Facebook poate posta știri scurte, de ultimă oră. Îmi petrec multe ore citind despre unde vom călători și găsesc uneori resurse interesante. Facebook ar fi un vehicul perfect pentru a împărtăși lucruri de acest fel. Nu vreau să-mi cresc numărul de prieteni și nu vreau să-mi întăresc setările pentru confidențialitate. A avea o pagină accesibilă tuturor ar ține lucrurile separate. Un alt beneficiu ar fi că am avea o cale de comunicare cu oamenii care postează pe peretele nostru sau împart cu noi fotografii. Și la urma urmei sunt convins că va exista o familie care va fi inspirată să-și urmeze visurile după ce vor citi ce am scris. Pe Facebook ;-)
Am hotărât la început că trebuie să consemnăm gândurile noastre și să vedem cum evoluează. Un jurnal ar fi potrivit pentru asta, dar nimeni nu are nevoie să citească un jurnal. În secolul 21 nimeni nu mai scrie pentru a ține ascuns într-un sertar. Totul este public și noi ar trebui să fim confortabili cu asta. Dar bineînțeles că nu suntem. Trebuie să învățăm cum să ne depășim fricile și chiar și firea. Trebuie să dezvăluim o grămadă de informații pe care le-am acumulat și pe cele care vor mai veni. Am citit mii de pagini de blog ale unor familii care au călătorit pentru un an și ceva în jurul lumii. Uneori am găsit link-uri la bloguri care erau păstrate privat. A fost frustrant și chiar a durut. Ce-au de ascuns? Ne-am simțit trișați atunci când unii dintre ei nu și-au mai adus la zi site-urile și chiar și atunci când puneau știri doar la câteva luni. Ar trebui să se țină de ceea ce au început. Eu m-am abonat la blogul lor și ar trebui să mă țină la curent. Măcar pe Facebook.
O să călătorim în jurul lumii ca o familie. Va fi ceva special. Toată lumea știe asta. Mai ales dacă definesc „special” ca fiind „neobișnuit“. Să sperăm că va fi totuși „special” definit ca „ceva deosebit printr-o calitate neobișnuită sau care este într-un anume fel superior”. Doar faptul că putem să visăm despre asta arată cât de norocoși suntem. Dar probabil că nu am fi aici dacă nu ar fi fost ceilalți care au făcut-o înaintea noastră și au demonstrat că se poate. S-au întors mai buni, mai puternici, mai fericiți. Și din ceea ce știm toți au spus că ar face-o din nou într-o clipită. Și-au împărtășit experiențele și au scris cărți despre ele. Au început diferite programe sau au devenit membrii ai unor organizații care promovează călătoriile. Unii nu s-au oprit niciodată, continuând să călătorească fără să-și propună să se oprească. În sinea lor simt că în felul acesta sunt mai buni și și lumea este mai bună. Sunt total de acord.
Au trecut câteva zile și acum avem un url direct http://facebook.com/Noi6RTW. Putem să-l punem pe o carte de vizită.
Fac socoteala că am spus la mai mult de 300 de pacienți că plec în octombrie. 99% au răspuns pozitiv. Explicându-le lor încep să înțeleg și eu mai bine de ce trebuie să o facem. Oamenii se bucură pentru mine și copiii mei și mă laudă pentru că fac asta. Plecarea mea le va afecta viața, uneori chiar dramatic, dar îmi respectă dreptul de a face ceea ce simt că trebuie să fac. Unii chiar își aduc aminte de experiențe similare cu părinții lor și cât de mult le-a schimbat lor viața. Întotdeauna în sens pozitiv. Unii au vrut dintotdeauna să facă ceva special cu copiii lor, dar nu s-a găsit timp niciodată. Unii au spus „trăiești doar o dată”. Alții au spus că vor călători indirect prin noi, poate prin intermediul acestui blog, poate prin Facebook…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu