joi, 17 iunie 2010

Tema

În ultimul timp am intrat pe internet încercând să găsesc alte familii care merg sau au mers sau vor merge în jurul lumii. Mihai urmărește deja câteva, dar voiam să găsesc eu, de una singură. Am căutat și în limba română și am găsit o familie de români care locuiesc in Franța și care și-au încheiat călătoria in mai 2009 peicipecolo. E ca o lume paralelă, în care toți au cunoștințe de geografie, aproximativ aceleași interese, cu oameni care trăiesc din puțin, muncitori. Te uiți si vezi pozele pe care le-au făcut, pe unde au mers, cu ce s-au transportat. Verifici listele lor de obiecte cu care au plecat, cu ce s-au întors, ce le-a folosit si ce nu. Și în ciuda faptului că citești pe toate părțile ceea ce au scris, parcă tot nu e suficient. Vreau mai mult. Nu-mi ajunge doar să citesc despre aventurile lor, vreau să le trăiesc pe ale mele!
OK. Unde mergem? Oriunde, n-are importanță pentru ca vrem să vedem cât mai mult. Dar nu putem sa mergem peste tot! Bine, dar cum alegem? Ne-ar trebui o temă. Unii urmăresc unde sunt maratoane. Alții merg unde sunt locuri sub protecția UNESCO. Alții după animale amenințate cu dispariția. Unii străbat o regiune si o studiază in profunzime, iar alții aleg locuri reprezentative ale unei culturi. Ce ne dorim noi? Greu de răspuns pentru că trebuie să ne concentrăm și să punem priorități. Știm ca vrem sa le arătăm copiiilor lumea, să fim împreună în acele locuri noi.
Îmi fac treaba obișnuită prin casă și mă gândesc: cum o să ne descurcăm, cum o să fie să dormim înghesuiți, pe o saltea cu ghemotoace (tare nu ne deranjează), eventual cu goange, cum o să mâncăm toate mâncărurile necunoscute, iuți, sau de proveniență necunoscută. Și cu lucrurile care rămân acasă ce o să se întâmple? Grădina, obiectele (va trebui să le împachetăm în vederea închirierii casei sau le vom lăsa să se prăfuiască?). Ce păstrezi, ce dai? Ce interes vei mai avea în subiect atunci când te vei întoarce? Și chiar trebuie să ne întoarcem? Pentru noi este mult mai simplu: ne-am mutat din țara noastră și ne-am adaptat aici. Ca să plecăm și de aici nu ne pune probleme.
Care-i tema noastră?

vineri, 11 iunie 2010

Momeala

Mihai spune sa scriem pentru ca o sa uitam si sunt convinsa ca are dreptate. Pentru multa vreme am fost cumva adormita in sensul ca luasem hotararea ca mergem in jurul lumii, dar mai mult de atat nu eram in stare. Mihai se straduia sa gaseasca traseul, pe unde mergem, ce ne-ar interesa. aproape in fiecare saptamana schimba, gasea o varianta mai ieftina, dar daca am pleca din alta parte si nu din State, pentru ca sunt prea scumpe. Imi facea mare placere sa il ascult, pentru ca imi readucea aminte ca vom pleca, dar si pentru ca el facea planuri (spre deosebire de mine, care nu ma puteam gandi la nimic). Eu aveam de pregatit scoala pentru doi ani intr-un an si jumatate. De impartit materia. De ales materiale noi pentru Maria. Cand pot sa dau test pentru clasa a 12-a daca noi terminam materia in noiembrie?
Vorbeam seara amandoi si imi spunea ca se simte lasat singur pentru ca pe noi nu ne intereseaza. El e singurul care deschide subiectul la masa de seara si nimeni nu vine cu ceva din proprie initiativa. Asa ca m-am asezat si am facut doua prezentari in key notes despre India: Red Fort si Qutub Minar. Mi-a facut placere sa caut pe internet poze si informatii. A fost mai frustrant sa le pun in pagina si sa lucrez cu un program despre care nu stiam nimic.
Apoi din nou liniste, m-am reintors la stadiul in care nu aveam timp sa ma gandesc. Ma pregateam sa termin scoala si aveam multe lucruri de facut. La un moment dat Mihai mi-a trimis un email despre tipurile de prosoape pe care si le iau oamenii si intrand pe link-uri am dat de un site "one bag" in care am gasit toate informatiile care ma interesau. amanunte despre facut bagajul, cum sa faci sa pleci cu un rucsac de obiecte necesare, indiferent de durata calatoriei si variatia climatului. M-am indragostit de site-ul asta! L-am citit din cap in coada si am fost trista cand l-am terminat. Chiar mi-am cumparat unele lucruri pe care mi le-a recomandat (mooncup). Am inceput sa devin preocupata!
Mihai a inceput sa ia filme documentare despre diferite locuri din lume, ca sa le incarcam pe iPod-uri si sa le putem vedea in drum spre ele. Printre ele si filmul despre Galapagos. Concomitent primeste un e-mail de la LAN care va zbura in Ecuador din septembrie si pentru a atrage calatori, iti ofera bilete pe gratis din Guayaqil in Galapagos. Seara eu plec linistita la culcare (dupa ce imi spusese de acest email si spusese ca e interesant, dar nu pentru noi) si dimineata ma intreaba serios daca nu as putea considera ca in loc sa mergem la congres in Florida, sa ne indreptam spre Galapagos? DAAAA! Raspunsul a venit pe loc, fara timp de asteptare, fara gandire.
M-a intrebat din nou dupa ce s-a intors de la servici. Nu mi-am schimbat parerea?
Pe scurt: mergem! Ne-am luat si bilete.
Consecinta este ca am intrat in febra pregatirilor de plecare. Caut ce haine ar fi cele mai bune pentru noi: trebuie luat in considerare ca trebuie spalate des, sa nu se sifoneze, preferabil nu de plastic (nu suport mirosul de transpiratie pe plastic) sa tina de cald (cele groase). Citesc opiniile celor care au fost cu familia, incerc sa ma inspir din experienta lor.
Toate astea ar putea fi obisnuite si normale, se intampla oricui care incepe sa fie interesat de un astfel de proiect. Dar VISEZ! Visez ca imi trebuie pentru calatorie, sau ca sunt in calatorie si poftesc o scoica mare, mai mare decat o valiza si imi dau seama ca nu am cum sa o car cu mine si deci ca nu imi trebuie, ca urmare imi spun sa ma bucur de ea chiar acum pentru ca nu pot sa o iau cu mine.
Ma gandesc ca plecam in doi ani apoi fac un calcul si realizez ca este la anul si dintr-o data ma sperii ca e prea scurt, apoi imi readuc aminte ca mai sunt 509 zile si ma simt ceva mai bine, mai am timp sa ma pregatesc.
Dar pana atunci avem de pregatit Galapagos cu un rucsac. Este momeala perfecta!

marți, 1 iunie 2010

Inceputuri

Sir Ernest Shackleton ... a încercat să traverseze Antarctica trecând pe la Polul Sud în 1914. Corabia a fost prinsă de ghețuri şi distrusă, după care a urmat un an și jumătate în care el si echipajul au trăit pe ghețuri și în final au reușit să se salveze. Mihai a citit cartile despre călătoria lui, printre care și "Endurance: Shackleton's incredible antarctic expedition" de Alexandra Caroline . Cartea avea la bază jurnalele de călătorie ale membrilor echipajului, dar ceea ce o făcea deosebită erau fotografiile lui Frank Hurley (pe placi de sticla si pe film!) care au fost redescoperite din întâmplare. Unele din ele le puteti vedea pe wikipedia la Endurance-vessel. De aici a urmat o altă carte "Ocolul pământului în 80 de întâlniri" și încă o carte, apoi niște situri de web....și așa a încolțit ideea de a pleca în jurul lumii... binențeles cu copiii, inițial pe șase luni, apoi pe măsură ce ne gândeam unde ne-am putea duce, pe un an și deja ni se parea prea puțin.
Argumente pentru : suntem inca sanatosi si tineri, vrem sa vedem atat de multe locuri despre care doar am auzit sau am citit, vrem sa fim impreuna, noi doi unul cu celalalt si noi doi cu copiii nostri,vrem sa ne si ii expunem la situatii noi pe care nu avem cum sa le intalnim in viata noastra obisnuita, vrem sa ne si le fie putin foame si putin frig, in speranta ca toata aceasta experienta ne va imbogati sufleteste si ne va deschide orizonturile.
Argumente contra: mai avem timp, intrerupem ritmuri stabilite, pierdem "trenuri", e o nebunie, ne putem imbolnavi, e periculos si lista ar putea continua, dar cumva partea asta mi se pare prea generala si fara substanta.
Dar inainte de carti şi filme a fost altceva... Era vară şi mă pregăteam să dau la facultate. Ne-am dus la Argeş cu familia Popa şi prietenii lor şi după o amiază superbă a venit ploaia şi n-am retras rapid la tanti Nuşa acasă unde ne-am aşezat să bem o cafea. Aveam 17 ani şi eram deci preocupată de viitorul meu, deci nu am ratat ocazia să mi se ghicească în cafea. Tanti Nuşa mi-a spus că poate să-mi spună doar lucruri în general şi nu ceva imediat. Îmi aduc aminte că aveam o piedică (am căzut la facultate) apoi urma să mă mut cu casa peste o apă (m-am mutat în Statele Unite) dar după o vreme urma să plec cu bagajele, probabil să mă întorc de unde mă mutasem. Pentru o vreme m-am temut că după ce ne vom face viaţa în State, va trebui să mă întorc şi să o iau de la capăt. DAAAR acum ştiu: voi pleca în jurul lumii, asta este ce a văzut tanti Nuşa.
Ce interesant cum ajungem să realizăm viitorul care ne-a fost "prezis".